page contents

Cataracta: cauze, simptome, tipuri si tratament

La nivel global, cataracta este responsabilă pentru peste 50% din total cazurilor de orbire și peste 33% din totalul cazurilor de deteriorare a vederii. În România, unul din doi adulți cu vârsta de peste 60 de ani suferă de această afecțiune, cu un impact puternic asupra calității vieții, siguranței și independenței personale.

Cataracta cauzează mai multe probleme de vedere decât orice altă afecțiune sau boală a ochilor, numărul persoanelor afectate de aceasta fiind în creștere în rândul populației vârstnice. Această afecțiune se dezvoltă lent și poate afecta unul sau ambii ochi, deteriorând în timp vederea persoanelor afectate.

Deteriorarea vederii celor care suferă de cataractă poate avea numeroase consecințe asupra vieții lor de zi cu zi, aceștia fiind supuși unui risc crescut de accidentare, precum și unui risc mai mare de depresie.

Atunci când rămâne netratată, cataracta poate progresa, ducând până la orbirea persoanei afectate. Iată ce ar trebui să știi despre această afecțiune comună, dar periculoasă în același timp:

Ce este cataracta

Conform Medical News Today, cataracta este o afecțiune a ochilor care se caracterizează prin opacizarea unei părți a cristalinului, ducând la deteriorarea progresivă a vederii. Atunci când cataracta se instalează, transparența cristalinului se reduce treptat, acesta devenind încețoșat. Astfel, trecerea luminii prin cristalin se îngreunează, vederea devenind neclară și deteriorându-se tot mai mult pe măsură ce boala progresează.

Cataracta este o afecțiune ce apare, de regulă, odată cu îmbătrânirea, după vârsta de 60 de ani, însă ea se poate dezvolta și în urma expunerii la radiații, în urma unei operații la ochi sau poate fi prezentă chiar de la naștere (cataracta congenitală). În cazul cataractei congenitale, simptomele acesteia se pot face simțite imediat, la scurt timp după naștere sau chiar mai târziu, în timpul copilăriei.

Cataracta: simptome

În majoritatea cazurilor, cataracta progresează lent, fără să afecteze vederea la început. Însă, pe măsură ce timpul trece, efectele acesteia încep să se facă simțite tot mai mult. La început, lentilele cu o dioptrie mai mare și un iluminat mai bun vor fi de ajutor în limitarea efectelor sale, dar, odată cu timpul, afecțiunea va progresa și va fi nevoie de măsuri mai drastice, cum este operația de cataractă. Iată care sunt principale simptome ale cataractei:

  • vedere încețoșată și neclară
  • dificultăți de vedere în timpul nopții
  • sensibilitate crescută la lumină
  • o nevoie crescută de lumină pentru lectură și alte activități
  • estomparea și „îngălbenirea” culorilor
  • vedere dublă într-un singur ochi
  • creșterea accelerată a dioptriilor

Cataracta: factori de risc

Cataracta este o afecțiune foarte comună, iar cauzele apariției sale la o persoană pot fi foarte diferite. Tocmai de aceea, e important să știi care sunt factorii ce pot contribui la declanșarea acestei afecțiuni. Există mai mulți de risc care pot crește șansele formării cataractei, iar aceștia pot fi legați atât de starea de sănătate a organismului, cât și de obiceiurile și viciile noastre.

Iată care sunt factorii de risc pentru apariția cataractei:

  • îmbătrânirea
  • diabetul
  • obezitatea
  • tensiunea arterială ridicată
  • expunerea excesivă la lumină solară
  • fumatul
  • consumul excesiv de alcool
  • o operație sau o afecțiune anterioară la ochi
  • consumul prelungit de medicamente corticosteroide

Tipuri de cataractă

Cataracta poate fi de mai multe feluri. Cu toate că marea majoritate a persoanelor care suferă de cataractă contractează această afecțiune după vârsta de 60 de ani, există și alte tipuri de cataractă, care se pot forma la orice vârstă, inclusiv în copilărie:

Cataracta secundară

Se poate dezvolta în urma unei operații la ochi sau ca rezultat al unor afecțiuni medicale, cum este glaucomul. În cazul acestui tip de cataractă, consumul de steroizi este un factor major de risc, ce poate contribui la apariția acestei afecțiuni.

Cataracta traumatică

Poate apărea în urma unui traumatism la nivelul ochilor, dezvoltându-se, în unele cazuri, chiar și ani mai târziu.

Cataracta radiativă

Poate apărea în urma expunerii la radiații, cauza principală, în cele mai multe cazuri, fiind expunerea prelungită la razele ultraviolete.

Cataracta congenitală

Poate fi prezentă chiar de la naștere, de multe ori în ambii ochi ai bebelușului, însă se poate dezvolta și mai târziu, chiar la ani distanță, în copilărie. Acest tip de cataractă nu afectează întotdeauna vederea copiilor, însă dacă se întâmplă asta e nevoie de operație pentru corectarea vederii.

Cataracta: examenul medical

Diagnosticarea cataractei se face numai de către medicul oftalmolog, care va verifica istoricul pacientului, simptomele sale și va opera o examinare oftalmologică a ochiului afectat. Medicul oftalmolog va testa acuitatea vizuală a pacientului și va analiza retina acestuia cu ajutorul unui microscop special, pentru a determina dacă acesta suferă de cataractă.

Ai nevoie de un control oftalmologic? Te așteptăm la Ofta Civique.

Tratament cataractă

În cazurile în care schimbarea lentilelor de la ochelari nu rezolvă problemele de vedere, este nevoie de operație, acesta fiind singurul mod de a scăpa definitiv de cataractă.

Operația de cataractă implică extragerea cristalinului afectat și înlocuirea sa cu un cristalin artificial, care va prelua rolul acestuia. Cristalinul artificial va fi poziționat în același loc și va deveni o componentă permanentă a ochiului operat.

În unele cazuri, anumite afecțiuni ale ochilor împiedică folosirea unui cristalin artificial pentru înlocuirea celui afectat. În aceste cazuri, odată ce cataracta a fost îndepărtată, vederea pacientului poate fi corectată cu ochelari de vedere sau lentile de contact.

În cadrul consultului oftalmologic la Ofta Civique, pacientul beneficiază de o examinare riguroasă, în care urmărim:

  • acuitatea vizuală
  • gradul de opacitate al cristalinului
  • presiunea intraoculară
  • biomicroscopia polului anterior cu fotografierea aspectelor importante (neovase iriene, detalii ale transparenței cristalinului în cazul instalării cataractei diabetice)
  • examinarea polului posterior cu lentile speciale și fotografierea retinei.

Sursă foto: Pexels

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published.

Ofta Civique

0770 368 664

Strada Harmanului, nr 11A, zona Centrul Civic

office@oftacivique.ro

Program de lucru

Luni - Vineri: 10:00 - 18:00
Sambata: 10:00 - 14:00

Ofta Civique Extrem

0730 644 710

Strada Gloriei nr 11, cladirea Cerna, zona Tractorul 

extrem@oftacivique.ro

Program de lucru

Luni - Vineri: 10:00 - 18:00
Sambata: 10:00 - 14:00

We are social